Benutzer:Christian/15. Oktober

Aus Orthpedia
< Benutzer:Christian
Version vom 4. Dezember 2016, 17:27 Uhr von Christian (Diskussion | Beiträge) (Neuanlage)
(Unterschied) ← Nächstältere Version | Aktuelle Version (Unterschied) | Nächstjüngere Version → (Unterschied)
Zur Navigation springenZur Suche springen

Aramäischer Kalender

Griechischer Kalender

  • Λουκιανού, πρεσβυτέρου Αντιοχείας (†310)
  • Οσίων Σαβίνου επισκόπου Κύπρου (†760) και Βάρσου επισκόπου Εδέσσης, του ομολογητού
  • Οσίου Ευθυμίου του νέου

Georgischer Kalender

Bulgarischer Kalender

Mazedonischer Kalender

Serbischer Kalender



Lucian was born of noble parents in the Syrian city of Samosata. In his youth, he acquired a very broad education, both secular and spiritual. He was a man distinguished in learning, as well as in the austerity of his ascetic life. Having distributed his goods to the poor, Lucian supported himself by compiling instructive works, and thus fed himself by the work of his hands. He performed a great service to the Church in that he corrected many Hebrew texts in Holy Scripture (that heretics, in accordance with their own false teaching, had distorted). Because of his learning and spirituality, he was ordained a presbyter in Antioch. During Maximian's persecution, when St. Anthimus of Nicomedia and St. Peter of Alexandria were tortured, St. Lucian was on the list of those the emperor wanted to kill. Lucian fled the city and hid, but an envious heretical priest, Pancratius, reported him. The persecution was horrible and not even young children were spared. Two boys who did not want to eat food sacrificed to idols were thrown into a boiling bath, where in torments they gave up their holy souls to God. A disciple of Lucian named Pelagia (October 8) preserved her virginal purity from dissolute attackers by praying to God on her roof-top: she gave up her soul to Him, and her body fell from the roof. Lucian was brought to Nicomedia before the emperor. Along the way, his counsels converted forty soldiers to the Christian Faith, and all died a martyr's death. Following interrogation and flogging, St. Lucian was cast into prison where he suffered starvation. St. John Chrysostom writes of St. Lucian: "He scorned hunger: let us also scorn luxury and destroy the power of the stomach that we may, when the time that requires such courage comes for us, be prepared in advance by the help of a lesser ascesis, to show ourselves glorious at the time of battle." He received Holy Communion in prison on the Feast of Theophany, and on the following day rendered his soul to God. St. Lucian suffered on January 7, 311 A.D.


Euthymius was born in Ancyra in 824 A.D. of righteous parents, Epiphanius and Anna. He served in the army, married and had one daughter, Anastasia. He lived a strict and long ascetic life in monasteries on Mount Olympus and Mount Athos. For a time he also lived as a stylite near Thessalonica. He founded a monastery for men and a convent for women, near Thessalonica. He entered into rest on an island near the Holy Mountain toward the end of the ninth century. His holy and miracle-working relics repose in Thessalonica.



Lucian the most wise ascetic and scribe

Boldly walked on the path of Christ.

Against heretics and idolatrous darkness

Lucian the victor waged a bitter struggle.

Planted firmly on the foundation of the Most-holy Trinity--

The Father without beginning, with the Spirit and the Son--

Lucian glorified God in word and deed,

And he confirmed this by his innocent blood.

Savage Rome collapsed, the heresies died;

Works immoral and shameful perished;

The Church raised martyrs up to heaven;

And the Church, great and glorious, outlived all.

This is the Kingdom of saints, the Kingdom without end

That Daniel foretold and Christ founded--

O desired Kingdom, of earthly origin,

With golden domes atop the heavenly roofs!

And holy Lucian, a builder of that Kingdom,

Labored much, and gave all for it.

He now gloriously reigns beside his Jesus,

Borne by God to the angelic flock.


The saints of God place great importance on receiving Holy Communion before their death. Even though they were sacrificing their lives for Christ the Lord and washing away all their sins by the blood of martyrdom, the martyrs longingly received the Holy Mysteries whenever it was possible. St. Lucian was in prison with several of his disciples and other Christians. On the eve of Theophany, Lucian longed, on such a great Christian feast, to partake of the Body and Blood of Christ, for he knew that his death was imminent. Seeing the sincere desire of His sufferer, God Almighty arranged that some Christians pass bread and wine into the prison. When the Feast of Theophany dawned, Lucian called all the Christian prisoners to stand in a circle around him and said to them: "Surround me and be the Church." He had no table, chair, stone or wood in the prison upon which to celebrate the Divine Liturgy. "Holy Father, where shall we place the bread and wine?" they asked Lucian. He lay down in their midst and said: "Place them on my chest, let it be a living altar for the Living God!" And thus the Liturgy was celebrated correctly and prayerfully on the chest of the martyr, and all received Holy Communion. The next day, the emperor sent soldiers to bring Lucian out for torture. When the soldiers opened the door of the prison, St. Lucian cried out three times: "I am a Christian! I am a Christian! I am a Christian!" and with that, he gave up his soul to his God.


Contemplate the wondrous freeing of the apostles from prison (Acts 5):

1. How the elders of the Jews cast the apostles into prison;

2. How an angel of God appeared at night, opened the prison, led the apostles out and ordered them to enter the temple and preach the Gospel.


on how the Lord watches over the bones of the righteous

He watches over all his bones; not one of them shall be broken (Psalm 34:20).

Let not the righteous be afraid. The All-seeing God watches over them. Can the All-seeing lose or forget something? On the Day of Resurrection, He shall gather all their bodily parts and gloriously resurrect them. The persecutors hurled the bodies of the martyrs into the sea, buried them in deep pits, or left them in fields for the birds to devour. But the Lord, by His divine providence, so guided events that these holy relics came into the hands of the faithful. They were laid honorably in costly reliquaries, churches were built over them, and wonderworking power emanated from them. God wanted to show the faithful by this that He watches over the bones of the righteous, and that He has glorified them in the Heavenly Kingdom. And the Church on earth has affirmed this through the miraculous power of their glorified bodies. Wonderworking relics are like forerunners of the general and glorious resurrection of the righteous. But what if some of the bones of the righteous are burned or ground up--could that be an obstacle to the almighty power of God? Can He not, in the Day of Resurrection, reassemble and enliven them from the scattered ashes? There shall not an hair of your head perish (Luke 21:18), assures the Lord. Nevertheless, if you want to understand "bones" as "works," know then that the works of the unrighteous are as smoke, and the works of the righteous are powerful and as lasting as hard bones. Not even one righteous deed will fade away or disappear in the course of time. God knows them and God watches over them, so that He may reveal them like precious pearls before the assembly of angels and men on that Day.

O All-seeing Lord, Master and Protector of the righteous, multiply our righteous deeds by Thy Holy Spirit, without whom nothing good can be done; and save us by Thy mercy, not according to our deeds.

To Thee be glory and praise forever. Amen.

Russischer Kalender


  • Fest der Gottesmutterikone "Beihelferin des Brotes"


  • Hl. Mönch EUTHYMIOS der Neue von Thessaloniki (Berg Athos)
  • Märtyrer LUKIAN, Presbyter von Groß-Antiochien
  • Neomrt. SIMEON der Priester
  • Neomrt. ATHANASIUS der Bekenner, Bischof von Kowrow (1962).
  • Hl. SABINUS, Bischof von Katanien
  • Märtyrer SARBELIOS und BEBAIA von Edessa
  • Hl. DIONYSIOS, Erzbischof von Suzdal
  • Hl. JOHANNES, Bischof von Suzdal
    • Gedenktag: 15. Oktober Geboren zu Anfang des 14. Jahrhunderts, wurde der hl. Johannes in jungen Jahren Mönch in einem Stadtkloster von Suzdal und der Überlieferung nach 1350 zum ersten Bischof von Suzdal und Nizhnij Nowgorod ernannt. Er wird als Beschützer der Armen und Missionar der heidnischen Mordwinen-Stämme sowie als Klostergründer in seinem Bistum verehrt. Nach der Überlieferung sollen Engel bei seiner Liturgie konzelebriert haben. Vor seinem Tode 1373 nahm er das große Schema und zog sich ins Kloster von Bogoljubowo zurück. Seine Gebeine in der Kathedrale von Suzdal gelten als wundertätig. Die örtliche Verehrung geht wohl auf die Mitte des 16. Jahrhunderts zurück, als der bekannte Mönch des Suzdaler Euthymios-Klosters, Grigorij, eine Vita des Heiligen schrieb. Noch im 18. Jahrhundert war die Verehrung nicht unumstritten, wurde aber durch einen Entscheid des Heiligsten Synods vom 27. August 1755 trotz einiger historischer Probleme festgeschrieben. Es dürfte trotzdem gerechtfertigt sein, in dem Suzdaler Heiligen den ersten Bischof der Stadt zu sehen. Dieser Johannes wäre dann schon 1314 gestorben. ("Gottesdienst zum Ehren aller Heiligen der Rus", Würzburg, 1987. Seiten - 104 - 115)
  • Märtyrer LUKIAN, Presbyter vom Kiever Höhlenkloster
  • Hl. SEVERUS, Bischof von Trier, erster, der den Völkern Deutschlands das Evangelium predigte † 449

Rumänischer Kalender


Viaţa şi pătimirea Cuviosului Mucenic Lucian, prezbiterul Antiohiei celei Mari

(15 octombrie)

Sfîntul Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinţi drept-credincioşi. La vîrsta de doisprezece ani a rămas orfan şi averea care i-a rămas de la părinţi a împărţit-o la săraci, iar el, alegîndu-şi viaţa cea strîmtă şi aspră, se deprindea la învăţătura dumnezeieştilor cărţi. Din tinereţea lui nu bea vin, ci numai apă, primea hrană o dată pe zi, iar uneori toată săptămîna nu gusta nimic, şi hrana lui numai era pîine şi apă. Cea mai multă vreme a vieţii sale o petrecea în rugăciuni şi lacrimi, căutînd fericirea celor ce plîng. Si, iubind tăcerea, se mîngîia întotdeauna cu gîndirea la Dumnezeu, iar la faţă întotdeauna arăta trist. Cînd era nevoie să vorbească, atunci din gura lui curgeau dumnezeieştile Scripturi, încît abia putea să se odihnească gîndind neîcetat la dînsele. Printr-o viaţă ca aceasta ajungînd la adîncul înţelepciunii şi devenind mai iscusit decît alţii întru învăţătură, s-a învrednicit de rînduială preoţească în Antiohia. Vrînd ca şi pe alţi mulţi să-i vadă în dreapta credinţă şi în înţelepciune asemenea cu sine, dar mai ales ca să-i înveţe pe cei tineri, a făcut o şcoală şi a adunat mulţime de ucenici; el era învăţător al îndoitei înţelepciuni: al celor scrise în Scriptură şi al celor duhovniceşti; adică şi dumnezeiasca Scriptură învăţîndu-i să o înţeleagă şi cu fapte bune povăţuindu-i a vieţui. Încă era iscusit şi la scriere, căci scria frumos şi repede, multe cărţi scriind, încît dintru această lucrare de mînă se hrănea şi pe dînsul şi pe cei săraci. Vechiul şi Noul Testament care erau scrise în limba greacă, fiind stricate de vicleşugul ereticilor, le-a îndreptat din nou în limba evreiască. Şi întru atîta era darul lui Dumnezeu în el, încît, cînd umbla prin cetate, de unii era văzut, iar de alţii nevăzut. Preamărindu-se el cu bunătăţile sale pretutindeni, a aflat de dînsul necredinciosul împărat Maximian, numit şi Galerie, care în acea vreme, aflîndu-se în ţările Răsăritului, voia să dezrădăcineze şi să piardă sfînta credinţă. Mai ales pe acei învăţători creştini, înţelepţi şi renumiţi îi chinuia şi îi ucidea, cum de curînd îl ucisese pe Sfîntul Antim al Nicomidiei şi pe Sfîntul Petru al Alexandriei, socotind nelegiuitul că de va surpa pe stîlpii bisericeşti, cu înlesnire va cădea şi Biserica lui Hristos.

Auzind şi despre Sfîntul Lucian, a poruncit să-l caute şi să-l aducă pentru a fi chinuit. Iar el, ca orice om, temîndu-se să nu slăbească în munci, se ascundea de cei ce-l căutau. Dar un preot care locuia acolo în Antiohia, pe nume Pangratie, fiind de credinţa cea rea a lui Savelie, demult zavistuindu-i slava cea bună a lui Lucian, a spus despre dînsul celor trimişi de împărat unde se ascunde şi la fel ca Iuda a vîndut la moarte pe cel nevinovat de moarte. Şi l-au prins necredincioşii pe Sfîntul Lucian şi l-au dus în Nicomidia pentru a fi chinuit.

În acea vreme cumplitul împărat întru atît se ridicase asupra creştinilor, încît ucidea şi pe pruncii cei mici ai lor, la fel ca un al doilea Irod, şi, vrînd să-i pîngărească pe prunci cu mîncăruri jertfite idolilor, a poruncit să li se dea cu de-a sila din acele mîncăruri. Iar ei, povăţuindu-se de Duhul Sfînt şi fiindu-le scîrbă de acea mîncare, nu voiau să primească şi pentru aceea îi ucidea. Şi s-a întîmplat de i-au adus doi prunci de neam bun, amîndoi de un tată şi de o mamă, iar aceştia fiind învăţaţi de părinţii lor şi mai ales de Dumnezeu se mîhneau tare mult de închinarea idolilor. Pe aceştia, chemîndu-i judecătorul, îi amăgea cu cuvinte şi cu mîncăruri dulci din cele jertfite idolilor, că doar-doar s-ar împărtăşi de mîncărurile lor cele diavoleşti. Ei însă se împotriveau şi lepădau mîncărurile, zicînd: "Părinţii ne-au poruncit nouă să nu gustăm din aceste mîncăruri, pentru că de va mînca cineva din acestea, acela mînie pe Hristos". Atunci judecătorul a poruncit să-i bată fără cruţare cu vergi, iar ei, ca nişte bărbaţi desăvîrşiţi, nu au băgat seama de acestea. Dar un sofist, stînd înaintea împăratului, i-a zis: "Ruşine ne-ar fi nouă dacă pruncii cei mici, nu demult dezlegaţi din scutece, ar putea, prin răbdarea lor, să biruiască pe împăratul roman. Deci, o, mare împărate, să mi-i dai în mîinile mele şi eu îi voi învăţa pe ei să-i cinstească pe zei". Atunci împăratul i-a dat lui pe acei prunci, iar el făcînd alifie din muştar iute şi răzîndu-le părul de pe capetele lor, i-a uns cu alifia aceea iute şi le-a pus capetele într-un vas fierbinte şi, înfierbîntîndu-se capetele lor, ardeau ca de o văpaie de foc ca şi cum erau loviţi de fulger. Şi amîndoi copiii au murit în acele chinuri. Întîi a căzut mort cel mai mic, iar cel mai mare, văzîndu-l pe fratele lui mort, a strigat: "Ai biruit, fratele meu, ai biruit! Dumnezeu îţi este ţie de ajutor". După aceea, sărutînd trupul fratelui mort, şi-a dat şi el duhul.

Acestea s-au petrecut în Nicomidia, unde era dus şi prea fericitul Lucian la chinuri. Cînd era în Capadocia, văzîndu-i pe ostaşi lepădîndu-se de Hristos de frica judecătorilor, îi învăţa pe ei, zicîndu-le: "O! ce ruşine pentru voi, căci fiind ostaşi sănătatea voastră o puneţi întotdeauna pentru împăratul cel pămîntesc şi vremelnic, chiar sufletele voastre le puneţi pentru dînsul, iar pentru Hristos, Împăratul cel ceresc şi vrednic, n-aţi voit să staţi neclintiţi, nu numai că v-aţi cruţat, ci v-aţi şi lepădat de El. Deci, socotiţi ce folos aveţi, ascultînd pe împăratul pămîntesc, şi gîndiţi-vă de ce v-aţi lepădat de împăratul cel ceresc. Pentru deşartă slavă şi cinste v-aţi dat într-atît pierzării pe voi, iar pentru Domnul vostru, cel ce Şi-a dat Sîngele Său pentru noi şi a gătit bunătăţile cele negrăite robilor Săi, n-aţi voit să răbdaţi puţin şi să împărăţiţi în veci cu El. Ruşinaţi-vă de pruncii cei mici şi de femeile cele neputincioase, ale căror inimi sînt mai viteze decît ale voastre, pentru că acelea rabdă bărbăteşte pentru Domnul lor şi s-au făcut ca bărbaţii, iar voi, temîndu-vă de chinuri, v-aţi făcut femei şi prunci mici. Ce se va întîmpla cu voi cînd vă va chema Hristos la judecata Sa?" Iar ostaşii, auzind acestea, iarăşi s-au întors la Hristos cu pocăinţă şi mergeau la chinuri, mărturisind cu inima şi cu gura numele cel întru totul sfînt al lui Iisus Hristos. Pînă la patruzeci de ostaşi au fost ucişi pentru Hristos. Aşa a grăit Sfîntul Lucian, prin limba sa cea dulce şi plină de dumnezeiesc dar, pentru cei căzuţi de la Hristos şi iarăşi i-a întors către El şi către nevoinţa mucenicească i-a întărit.

Cînd l-au dus în Nicomidia, a aflat acolo mulţi creştini şi ucenici ai săi, care aveau mare frică de chinuri, din care unii se ascundeau, iar alţii voiau să se lepede de creştinism, temîndu-se de cumplita chinuire şi moarte. Pe toţi aceştia i-a sfătuit Sfîntul Lucian cu puternicul său cuvînt şi i-a întărit în credinţă ca să nu se teamă de cei ce ucid trupul, pentru că sufletul nu pot să-l ucidă. Se spune că o fecioară, pe nume Pelaghia, ucenica lui Lucian, cînd era căutată spre a fi chinuită pentru credinţa în Hristos, temîndu-se să nu-i fie luată fecioria, a sărit de la o fereastră înaltă şi a murit şi pe aceasta credincioşii au cinstit-o ca pe o mucenică.

Maximian auzise despre Lucian că atît îi este de frumoasă faţa şi vorbele lui sînt atît de dulci, încît oricare, văzîndu-i cinstita lui faţă şi auzindu-i cuvintele, nu era cu putinţă ca să nu devină creştin. Temîndu-se păgînul de el, ca nu cumva şi el, vorbind cu Lucian faţă în faţă, să se facă creştin, cînd l-au adus la dînsul a vorbit cu el prin perdea şi de la depărtare. Mai întîi i-a făgăduit lui Lucian multe şi cinstite daruri, iar după ce Sfîntul Lucian a rîs de cuvintele lui cele înşelătoare şi viclene, a început a-l îngrozi cu chinuri. Dar el de loc nu s-a înfricoşat de ameninţarea lui; apoi l-a pus în temniţă în care a răbdat tot felul de chinuri: l-a legat în lanţuri, l-a bătut cu pietre ascuţite şi l-au chinuit mult cu foamea şi cu setea; iar printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuţite, pe care a zăcut patruzeci de zile. Şi sosind praznicul dumnezeieştilor arătări, sfîntul a dorit ca şi el şi creştinii cei erau cu dînsul să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa. Şi a rînduit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebăgarea de seamă a străjerilor, unii din credincioşi s-au adunat în temniţă la dînsul aducînd pîine şi vin. Iar Sfîntul Lucian a zis ucenicilor lui şi tuturor credincioşilor care erau acolo: "Staţi împrejurul meu şi să vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decît cea de lemne sau de pietre". Apoi, înconjurîndu-l pe el toţi, le-a zis: "Să săvîrşim Sfînta Liturghie şi să ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine". Iar ucenicii i-au zis: "Unde să punem mîinile, părinte, pentru săvîrşirea Sfintelor Taine, pentru că aici nu este masă?" Iar el, zăcînd cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi, a zis: "Pe pieptul meu să o puneţi şi va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu". Si aşa s-a săvîrşit dumnezeiasca Liturghie în temniţă, pe pieptul sfîntului, după rînduială, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei şi toţi s-au împărtăşit cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine.

Dimineaţă a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Şi cînd au intrat slujitorii pe uşile temniţei, Sfîntul Lucian, văzîndu-i, a strigat de trei ori: "Sînt creştin". Şi cu aceste cuvinte şi-a dat duhul în mîinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său. Si slujitorii au vestit lui Maximian că Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare. Slujitorii au făcut după porunca împăratului şi, legîndu-l de o piatră, au aruncat în noianul mării mult pătimitorul trup al Sfîntului Lucian. Si a stat în mare trezeci de zile. După aceea i s-a arătat unuia din ucenicii săi şi anume lui Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării şi, luîndu-i trupul lui, să-l îngroape. Şi a ieşit Glicherie la mal împreună cu alţi creştini şi căutau trupul sfîntului; şi iată că a văzut în mare nişte delfini ducînd trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducîndu-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credincioşii, luîndu-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu mare cinste. Iar după mulţi ani, Sfînta împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfîntului mucenic, deasupra mormîntului său, căruia şi de la noi acum să-i fie slavă, cinste şi închinăciune, în vecii vecilor. Amin.

Cuviosul Părintele nostru Eftimie cel Nou

(15 octombrie)

Acest preacuvios părinte Eftimie a fost mai întîi mirean, om drept-credincios, vieţuind în căsătorie cu cinste. Apoi, umilindu-se cu sufletul şi iubind pe Dumnezeu cu toată inima, a lăsat lumea şi pe toate cele din ea, a lăsat toate şi pe soţia sa şi s-a dus în pustie, în care, sălăşluindu-se cu fiarele şi luptîndu-se cu diavolii, vieţuia ca unul din cei mai dedemult pustnici, suferind gerul şi zăduful, chinuindu-şi trupul cu postul şi cu ostenelile şi înviindu-şi sufletul cu neîncetate rugăciuni. Şi atît de bine a vieţuit, încît viaţa lui a mirat pe îngeri şi a înfricoşat pe diavoli şi a fost povăţuitorul monahilor, pentru că s-a arătat ucenicilor săi bun învăţător, ca un tată către fiii săi, povăţuindu-i pe dînşii la mîntuitoarea cale pe care el însuşi călătorind ani îndelungaţi, a ajuns la limanul cel bun. Si acum, după ostenelile cele multe, se odihneşte tot acolo unde sînt acei pe care i-a chemat Domnul la Sine, zicîndu-le: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi".

Viaţa Cuviosului Eftimie cel Nou nu este scrisă mai mult decît atîta nicăieri, în afară numai de ceea ce am putut să ştim din slujba cea pusă în Mineiul pe luna octombrie şi aceasta am pus-o aici.

În această zi mai facem şi pomenirea sfîntului mucenic, un monah oarecare, al cărui nume nu am putut să-l aflu, care a stat ani mulţi în schit, ascultător părintelui său. Apoi, din zavistie diavolească părăsind ascultarea, a plecat de la stareţul său, fără pricină - fiind în canonul cel pus pe dînsul pentru neascultare - şi a intrat în Alexandria, unde a fost prins de păgînul stăpînitor de acolo. Şi luînd de pe dînsul călugăreasca schimă, îl silea ca să se închine idolilor, dar el nu a vrut, pentru care pricină fără milă l-au bătut şi i-au tăiat capul cu sabia, iar trupul l-au aruncat spre mîncarea cîinilor. Iar nişte creştini oarecare, luînd noaptea trupul mucenicului şi punîndu-l în sicriu cu arome, l-au aşezat în altarul bisericii cu cinste, ca pe un pătimitor al lui Hristos. Iar cînd începea a se săvîrşi dumnezeiasca Liturghie şi cînd sfîntul propovăduitor striga: "Cîţi sînteţi chemaţi, ieşiţi", se ridica racla cu moaştele mucenicului, nefiind atinsă de mîini omeneşti, ieşea din biserică şi rămînea în tinda ei pînă la otpus, iar după otpus, iarăşi racla singură intra în biserică şi se aşeza la loc în altar. Si aceasta se întîmpla la toate Liturghiile, ieşind şi iarăşi intrînd, spre mirarea tuturor. Iar unul din nobili, fiind credincios şi cu viaţă îmbunătăţită, văzînd aceasta, s-a rugat lui Dumnezeu ca să descopere această taină despre ieşirea din biserică a mucenicului în vremea Liturghiei şi a cîştigat cererea, pentru că îngerul Domnului, stîndu-i în faţă, i-a zis: "Ce te înspăimîntează în ceea ce se face? Au nu au luat putere Apostolii şi urmaşii lor, episcopii şi preoţii, a lega şi a dezlega? Iată că mucenicul pe care îl vedeţi ieşind din biserică a fost ucenicul unui pustnic (căruia i-a spus pe nume), dar pe care neascultîndu-l şi legat fiind de dînsul, prin canon nedezlegat petrece; apoi cunună şi-a luat ca un mucenic al lui Hristos, dar nu poate să stea în altar cînd se săvîrşeşte slujba, ci poruncindu-i îngerul, el iese; şi va ieşi pînă îl va dezlega cel care l-a legat". Acestea auzindu-le fericitul bărbat, s-a dus degrabă la acel pustnic, l-a adus în Alexandria la mucenicul lui Hristos, a cărui raclă deschizîndu-i, l-a iertat şi l-a dezlegat, apoi l-a sărutat. Şi stînd să se săvîrşească dumnezeiasca slujbă, mucenicul n-a mai ieşit de atunci din altar.

Tot în această zi mai sînt pomeniţi şi sfinţii mucenici Sarvil şi sora lui Vivea, pentru pătimirea lor, care în Edessa au fost chinuiţi, în vremea împărăţiei lui Traian, de către Lisie, boierul.

De asemenea, se mai face şi pomenirea cuviosului Savin episcopul.

Sfinții zilei

  • Sf. Mucenic Luchian, preotul Antiohiei celei mari
  • Sf. Preacuvios Savin (Sabin) Episcopul
  • Sf. Preacuvios și Mărturisitor Vars episcopul Edesei
  • Pomenirea nevoinţei oarecărui monah și mucenic


  • 1918: Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei este ales membru de onoare al Academiei Române.


  • 1897 : pe 2/15 octombrie se naşte, la Constantinopol, maica Gavrilia (Papaiannis)




Sinaxar 15 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.

Luchian (Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor împartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea în Hristos. Lasându-si apoi casa si mergând la Nicomidia, îndemna spre nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta. Si stiind a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa în trei stâlpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou. Si se facuse mai presus decât tot omul, prin înaltimea faptelor celor bune si a nevointei. Aflând de el Maximian si rusinându-se a-l vedea la fata, ca nu cumva prin puterea cuvântului lui sa se defaime, a grait cu acesta de dupa perdea, si cunoscând nemutarea gândului lui, l-a osândit la închisoare si foame îndelungata. Multe zile nici mâncând, nici bând, s-a savârsit în închisoare. Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinându-l pe umere l-a scos la uscat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Savin (Sabin) Episcopul.

Fericitul Savin pentru nespusa lui bunatate a fost facut episcop si urând certurile, a fugit si s-a departat si atâta s-a nevoit încât s-a facut si facator de minuni; tamaduia boli, izgonea demonii si spunea dinainte cele ce aveau sa fie. Si pe multi folosind si plecându-i a parasi lumea si parintii a sluji lui Hristos, cu pace a raposat.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele si marturisitorul nostru Vars episcopul Edesei.

Acest sfânt parinte a stralucit prin faptele sale cele bune nu numai la Edesa, ci si în Fenicia si în Egipt si la Tebaida. Valentinian însa care era atunci împarat, informându-se ca sfântul era râvnitor dreptelor dogme, întâi i-a poruncit sa-l duca sa locuiasca în insula Aradon; dar aflând ca mergea catre dânsul mult popor, l-a trimis în exil la o cetate egipteana ce se cheama Oxirinh; si acolo asemenea pe toti i-a pornit vestitul sau nume. Deci în cele din urma, acest vrednic preot al celor ceresti, s-a exilat într-un fort al barbarilor, care era în vecinatate. Si se spune ca pâna astazi sta patul lui la Aradon având mare cinste; caci bolnavii culcându-se pe el cu credinta, se tamaduiesc. Facând nenumarate minuni, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, nevointa oarecarui monah si mucenic - povestire folositoare.

Oarecare monah se afla la schit si era supus la un parinte de câtiva ani. Acesta din zavistia vrajmasului diavol, cazând de sub ascultarea batrânului, s-a dus de la acel batrân fara nici o pricina calcându-si legamântul; pentru ca era legat cu legatura ascultarii, ca sa nu se lepede de ascultare. Deci pogorându-se la Alexandria, s-a prins ca un crestin de conducatorul de acolo, si dezbracându-l de chipul monahicesc, îl silea sa aduca jertfa la idoli; si el nevrând nicidecum sa se supuna, întâi a fost batut fara de mila cu vine de bou, apoi s-a poruncit sa i se taie capul, aruncându-i trupul câinilor afara din cetate. Iar oarecare crestini iubitori de Hristos l-au luat noaptea si înfasurându-l cu miruri si cu giulgiu, l-au pus într-un sicriu si l-au asezat ca pe un mucenic în altarul bisericii. Deci facându-se sfânta liturghie si strigând sfintitul cleric: "Câti sunteti chemati iesiti; cei chemati iesiti", au vazut toti ca sicriul iesea singur neapucat de mâna de om si sta în tinda bisericii, pâna la apolisul sfintei Liturghii; apoi iarasi intra înauntru singur si sta în locul unde fusese asezat sa stea.

Deci facându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toti cei ce vedeau; despre care aflând si oarecare din parintii cei mari purtatori de Dumnezeu ce vietuiau atunci, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta si degrab a primit dezlegare; caci venind îngerul îi zise: "Ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum stii, puterea de a lega si a dezlega si de la dânsii iarasi pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce si-a varsat sângele pentru Hristos si nu îsi îngaduie ca sa stea la jertfelnic când se aduce sfânta jertfa, ci se scoate pâna la tinda bisericii, pentru ca a cazut din ascultarea cutarui sihastru ce a sihastrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrainat de acolo legat. Si ca un mucenic a luat cununa; iar ca un legat nu se iarta a sta înauntru când se face sfânta Liturghie, pâna nu-l va dezlega cel ce l-a legat". Acestea auzind acel dumnezeiesc batrân, luându-si toiagul, s-a dus la acel sihastru si, povestindu-i toata istoria, s-a pogorât cu el la Alexandria. Si mergând la biserica unde se aflau moastele mucenicului, deschizând sicriul putintel, i-au dat amândoi iertare si, sarutându-l, au stat la sfânta Liturghie si a ramas mucenicul neclintit în altar, de atunci pâna astazi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Ukrainischer Kalender

Arabischer Kalender

Allgemeiner Kalender Aramäisch

Allgemeiner Kalender Griechisch

Allgemeiner Kalender Georgisch

Allgemeiner Kalender Bulgarisch

Allgemeiner Kalender Mazedonisch

Allgemeiner Kalender Serbisch

Allgemeiner Kalender Russisch

Allgemeiner Kalender Rumänisch

Allgemeiner Kalender Ukrainisch

Allgemeiner Kalender Arabisch

Allgemeiner Kalender Englisch

Oct. 14 - Eastern Orthodox Church calendar - Oct. 16

Fixed commemorations

All fixed commemorations below are observed on October 28 by Old Calendarists.




Category:Eastern Orthodox liturgical days


Saint Euthymius the New of Thessaloniki, monk of Mount Athos;

Martyr Lucian, presbyter of Greater Antioch;

Saint Sabinus, Bishop of Catania;

Martyrs Sarbelius and Bebaia (Barbea) of Edessa;

Saint Dionysius, Archbishop of Suzdal;

Saint John, Bishop of Suzdal;

Hieromartyr Lucian, presbyter of the Kiev Caves;

Venerable Varsos the Confessor, Bishop of Edessa;

Saint Tecla, Abbess of Kitzingen;

Saint Ethelric, Bishop of Durham

Allgemeiner Kalender Deutsch

Kalender der Orthodoxen Bischofskonferenz in Deutschland

Deutscher Heiligenkalender (orthodox)

Agileus von Karthago, Märtyrer († vor 313)

Athanasius (Sacharow) der Bekenner, Bischof von Kovrov († 1962)

Barses der Bekenner, Bischof von Edessa († 378)

Bruno von Querfurt, Glaubensbote in Polen und Preußen, Erzbischof von Magdeburg, Märtyrer

Dionysius, Erzbischof von Suzdal († 1373/1385)

Euthymius der Jüngere (von Thessaloniki), Mönch auf dem Berg Athos († 889/898)

Johannes, Bischof von Suzdal († 1372/1373/1385)

Lucian von Antiochien, Priester, Theologe, Märtyrer

Lucian, Priester von den Höhlen bei Kiew, Märtyrer († 1243)

Sabinus, Bischof von Catania († 760)

Sabinus, Bischof von Salaminia auf Zypern, Wundertäter († im 5. Jahrhundert)

Sarvelos, Priester, Märtyrer, und Vevaea, Märtyrerin Scheouni, Mutter der sieben Makkabäischen Märtyrer

Simeon Konjuchow, Priester, Märtyrer († 1918)

Synaxis der dreiundzwanzig Neuen Märtyrer von Weißrussland:

  • Seraphim (Schachmut), Archimandrit, Erzbischof, Märtyrer († 1945)
  • Alexander Schalai, Erzpriester, Märtyrer († 1937)
  • Vladimir, Zubkov, Erzpriester, Märtyrer († 1938)
  • Vladimir Izmajlov, Erzpriester, Märtyrer († 1930)
  • Vladimir Pasternatsky, Erzpriester, Märtyrer († 1938)
  • Vladimir Khirasko, Erzpriester, Märtyrer († 1932)
  • Demetrius Pavsky, Erzpriester, Märtyrer († 1937)
  • Johannes Voronec, Erzpriester, Märtyrer († 1937)
  • Leonid Biuriukowitsch, Erzpriester, Märtyrer († 1937)
  • Matthäus Kritsuk, Erzpriester, Märtyrer († 1950)
  • Michael Novitsky, Erzpriester, Märtyrer († 1935)
  • Michael Polischewski, Erzpriester, Märtyrer († 1937)
  • Porphyrius Rubanowitsch, Erzpriester, Märtyrer († 1937)
  • Sergius Radokowski, Erzpriester, Märtyrer († 1933)
  • Valerian Novitsky, Priester von Teljadowitsch, Märtyrer († 1930)
  • Vladimir Taliusch, Priester, Märtyrer († 1933)
  • Vladimir Christschanowitsch, Priester, Märtyrer († 1933)
  • Demetrius Polischewski, Priester, Märtyrer († 1938)
  • Johannes Wetscherko, Priester, Märtyrer († 1933)
  • Johannes Pankratowitsch, Priester, Märtyrer († 1937)
  • Nikolaus Matskewitsch, Priester, Märtyrer († 1937)
  • Peter Grundinski, Priester, Märtyrer († 1930)
  • Nikolaus Vasiukowitsch, Diakon, Märtyrer († 1937)

"Vermehrerin des Brotes" ("Die das Korn zum Reifen bringt") - Ikone der Heiligsten Gottesmutter (19. Jahrhundert)

Einzelnachweise (Sammlung)


Gemeinsame orthodoxe Heilige im Kalender der Orthodoxen Bischofskonferenz in Deutschland


Weiteres Gedenken in aramäischer Tradition

Weiteres Gedenken in griechischer Tradition


Weiteres Gedenken in georgischer Tradition

Weiteres Gedenken in bulgarischer Tradition

Weiteres Gedenken in mazedonischer Tradition

Weiteres Gedenken in serbischer Tradition


Weiteres Gedenken in russischer Tradition

Weiteres Gedenken in rumänischer Tradition

Weiteres Gedenken in ukrainischer Tradition

Einzelnachweise (Artikelentwurf)

  1. Gesellschaft Orthodoxe Medien (Hrsg. im Auftrag der Orthodoxen Bischofskonferenz in Deutschland): Orthodoxer Liturgischer Kalender 2016 (17. Jahrgang), Dortmund 2015
  2. Das Synaxarion - die Leben der Heiligen der Orthodoxen Kirche. In 2 Bänden. Gestützt auf die 6-bändige Ausgabe des Hl. Klosters Simonos Petra. Kloster des Hl. Johannes des Vorläufers, Chania (Kreta) 2006, ISBN 960-88698-0-3
  3. Nikolaj Velimirović: Der Prolog von Ochrid. Verlag Johannes A. Wolf, Apelern 2009, ISBN 978-3-937912-04-2